Extractia Dentara

 

- Consta in indepartarea unui dinte care provoaca sau intretine procese locale, regionale sau generale ce nu pot fi inlaturate prin alte tratamente .

- Dupa extractie ramane o plaga deschisa in cavitatea bucala , fapt care impune specialistului urmatoarele atitudini: pregatiri preoperatorii adecvate, o tehnica corecta si ingrijiri postoperatorii bine conduse. Acestea au drept scop sa asigure o evolutie fara complicatii, o cicatrizare rapida a plagii postextractionale, care sa duca in final la obtinerea unui camp protetic cat mai bine conformat.

 

Indicatiile extractiei:

- Dinti cu distructii corono-radiculare intinse care nu mai pot fi reconstituiti
- Dinti cu gangrene complicate
- Dinti care au provocat aparitia abceselor, flegmoanelor
- Dinti cu mobilitate accentuata, resorbtie avansata a osului alveolar
- Dinti fracturati
- Dinti extruzati( migrati)
- Dinti in malpozitie , care produc leziuni ale obrazului, limbii
- Dinti inclusi care nu mai pot sa apara normal pe arcada
- Dinti supranumerari
- Dinti care se gasesc in zonele ce urmeaza a fi iradiate, la bolnavi cu cancere in regiunea cervico-faciala

Indicatii care i se dau pacientului dupa extractie:

- Sa nu se clateasca energic pentru a nu mobiliza cheagul care se formeaza in alveola
- Dupa indepartarea compreselor sa nu suga din plaga pentru a nu declansa o noua sangerare
- Timp de 12-24 de ore sa evite alimentele tari sau foarte fierbinti
- Sa intrerupa fumatul cel putin 24 de ore
- Spalatul dintilor se va relua a doua zi evitandu-se atingerea plagii cu periuta de dinti

Postextractional  este posibil ca bolnavul sa prezinte:

- Dureri la nivelul la care s-a facut punctia anestezica. De regula acestea se remit dupa 1-2 zile
- Dureri la nivelul alveolei care pot persista 3-6 zile
- Edem. Pentru prevenirea lui se recomanda aplicarea de comprese reci pe obraz
- Echimoza ( vanataie) datorata difuzarii subcutanate a sangelui. Se resoarbe complet in 6-10 zile

Efectele pierderii dintilor:

- In urma extractiei ramane un spatiu. Dintii vecini acestui spatiu vor migra, se inclina, tind sa inchida spatiul. Astfel fortele masticatorii nu se mai propaga in axul dintelui, ci in axe secundare.
- Vor apare carii pe dintii vecini unui spatiu, gingiile se imbolnavesc, sangereaza. Fortele de pe dintii ramasi sunt mai mari pentru ca ei preiau si fortele pe care trebuia sa le suporte dintii care au fost extrasi.
- Buzele se vor subtia, obrajii se infunda, barbia iese in afara. Rezulta un aspect imbatranit.
- Articulatia mandibulei va suferi. Vor apare dureri si zgomote in articulatie.

 

Dintii care lipsesc se pot inlocui cu o proteza, punte sau implant.